Languages

Botanica
Tohatin
Stauceni
Codreanu

Agenţia Imobiliară „MAGNAT-CONSTRUCT” SRL - „Soluţii sigure pentru viitorul Dvs.”

Avînd ca obiect de activitate construcţia bloclocative, a obiectivelor de menire social - culturală şi a spaţiului comercial, Compania „MAGNAT- CONSTRUCT” SRL vine pe piaţa imobiliară a R. Moldova cu soluţii viabile de rezolvare a problemei locative, orientîndu-se în special către categoriile de persoane care activează în sfera bugetară, precum şi pentru celelalte categorii sociale participante la procesul economic al ţării. Pilonii de sprijin ai Companiei în prezent, precum şi cei de dezvoltare în viitor sunt respectul faţă de client, atitudinea responsabilă faţă de procesul de lucru, calitatea construcţiilor, promtitudinea în acţiuni, profesionalismul şi nu în ultimul rînd - experienţa.

Colectivul SRL „MAGNAT – CONSTRUCT”, condus de către BOLGARI Vladimir, inginer-constructor cu vechime în muncă de peste 30 ani, deţine impunătoarea experienţă a implimentării Programului guvernamental de construcţie a locuinţelor sociale (în cadrul Serviciului Naţional Locuinţă) prin intermediul căruia au fost date în exploatare peste 60 blocuri locative amplasate pe teritoriul Republicii Moldova (însumînd cca 1500 apartamente). Angajaţii Agenţiei, în strînsă colaborare cu echipa Companiei de construcţii „CONSTRAL-PRIM” SRL, antreprenor general (împreună făcînd parte din acelaşi Grup de firme) vin să contribuie prin atmosferă prietenoasă şi efort comun la realizarea obiectivelor asumate şi satisfacerea maximă a aşteptărilor clienţilor noştri.
Agenţia Imobiliară „MAGNAT-CONSTRUCT” SRL oferă posibilitatea de procurare a apartamentelor la preţuri accesibile (380-615 EURO/mp), în termene şi condiţii rezonabile (de la 9 – 16 luni), cu posibilitatea de achitare a preţului contractual pe durata construcţiei, precum şi modificarea individuală a graficului de achitare in funcţie de posibilităţile reale ale investitorului.
Procurarea apartamentului se face în baza contractului de investire în construcţia spaţiului locativ autentificat notarial şi înregistrat cadastral conform legislaţiei în vigoare în R Moldova.
  - La achitarea integrală a prețului  contractual, prevederile de majorare a preţului apartamentului cu pînă la 10% (în cazul cînd pe durata construcţiei se înregistrează creşterea costurilor la materialele de construcţie şi carburanţi) nu se aplică.
Blocurile locative sunt termoizolate, fiind dotate cu parcări subterane, locuri de parcare în curte, terenuri de joacă pentru copii, locuri amenajate pentru necesităţi casnice.
Apartamentele sunt date în exploatare fiind dotate cu încălzire autonomă (cazan şi calorifere), contoare individuale, uşa de la intrare, geamuri (inclusiv şi la balcoane), pereţii interiori şi tavanele tencuite, pardoselele turnate conform noilor tehnologiilor cu autoreglare (cu particule de poliestiren),
reţelele inginereşti de apă şi canalizare – pînă la ciclu 0, de electircitate – cu montarea cablului în perete, de gaz – pînă la montarea aragazului.

Contract investire in constructia spatiului locativ (model)
Descarcă

 

Parteneri

Constral-Prim” SRL

Echipa Companiei de construcţii „Constral-Prim” SRL este formată din specialişti (diriginţi de şantier, responsabili tehnici, ingineri-constructori)atestaţi conform legislaţiei din Republica Moldova, precum şi din muncitori calificaţi, majoritatea avînd o experienţă de mai bine de 20 de ani în domeniul construcţiilor.

Obiectivul principal al Companiei „Constral-Prim” SRL este oferirea unui produs final calitativ, la termen şi în condiţii loiale pentru client.
În acest sens:
   - în procesul de lucru sunt implimentate cele mai noi tehnologii de construcţie;
   - echipa  de specialişti şi muncitori este permanent instruită în scopul optimizării şi creşterii nivelului de cunoştinţe;
   - materialele de construcţie sunt achiziţionate doar de la instituţii licenţiate şi verificate;
   - iar partenerii şi subantreprenorii sunt selectaţi dintre profesionişti cu renume şi experienţă bogată în domeniul în care activează.

ICIRA

Firma noastra “ICIRA-PLAST” a aparut ca o necesitate rezultata din cererea tot mai mare a pietei din Moldova de lucrari de calitate in domeniul sistemelor de tamplarie din PVC. Fie ca este vorba de ferestre sau usi, clientul are posibilitatea de a alege modelul, designul, culoarea sau modalitatile de deschidere, alegerea sa urmand  a fi pusa in practica cu ajutorul personalului nostru de specialitate si a dotarii tehnice de ultima generatie. arie se pot realiza in orice varianta de deschidere si intr-o gama larga de culori .

KULIK

Materiale de construcţie en-gross şi en-detail. Hale de producere, depozite, magazine cu asortiment bogat. Instalaţii de fixare, şuruburi şi cuie. Accesorii pentru mobilă, geamuri şi uşi. Lacăte, plasă, sîrmă, electrozi.
Materiale de construcţie de provenienţă naturală. Ciment, var, nisip, pietriş, piatră naturală.
Prelucrarea pietrei, articole din piatră şi marmură.
Tehnică sanitară: cabine de duş, căzi, vase de closet, robinete, accesorii, mobilă pentru baie, piscine.

Metalica zuev

Strategia noastră este de-a ocupa pozițiile de lider pe piața din republică în furnizarea a unui complex de servicii pentru consumator cu comercializarea metalului pe ambele segmente, en-gros și cu amănuntul.

 

FEC

Unul dintre cei mai mari producători pe piaţa fabricării produselor din beton, S.A. FEC vă propune betoane, mortare şi beton armat asigurând un nivel înalt al calităţii precum şi preţuri reduse la beton şi transportarea lui.
O bază modernă de producere vă oferă mii metri cubi de amestecuri calitative de beton, mortare, produse din beton armat si armatură de vânzare. Posibilitatea utilizării materialelor în construcţii de orice complexitate este confirmată de certificate precum şi de existenta unui laborator acreditat.
Vă propunem cele mai bune produse, care corespund condiţiilor actuale ale pieţii. Un prim pas spre realizarea acestui scop este producerea betonului de calitate cu aditivi, a caror adăugare face ca amestecurile din beton sa fie mai rezistente şi mai durabile. Rezultatul la zi este creşterea anuala a producerii diferitor marci modificate de beton, creştere care explica sporirea cererii acestora.

MCF

Experienta, profesionalismul si rezultatele obtinute pina in prezent, cit si referintele din partea clientilor nostri principali – a companiilor de constructii, ii determina pe multi dintre beneficiari sa apeleze la M.C.F.-ENGROS, unde pot gasi un sortiment larg de materiale de constructie si finisare cit si un spectru larg de servicii aditionale:
• consultanta tehnica,
• comanda la telefon: 54 54 01,
• transport la domiciliu,
• colorare vopsele,
• custodie produse,
• rezervare marfa,
• retur surplus marfa.

Supraten

Societatea pe Actiuni „SUPRATEN” a fost fondata in anul 1999. La momentul respectiv personalul companiei includea 3 angajati, Si se elabora o singura linie de produse.
Insa exista dorinta Si scopul de a penetra piata Moldovei cu un sortiment larg de materiale de constructii de cea mai inalta calitate.
In colaborare cu tehnologii germani au fost atinse rezultatele actuale.
Astazi, gama de produse cuprinde mai mult de 50 de pozitii de lacuri Si vopsele Si in jurul la 50 amestecuri uscate de constructii.

Polimontaj S.R.L.

Lucrari de montaj electric: substaţii, linii de cablu, cablu, cutii. Montarea TP de orice complexitate, LCR, linii aeriene de la 0,4 la 10 kV., retele magistrale. Deservirea panourilor de protectie electrica pentru blocurile locative.

"Magnat-Construct" SRL 

Secția vînzări: or. Chișinău, str. Tighina 49A, et. 2, of. 6.

tel:   (022) 811 420

     +(373) 68305151

"Constral-Prim" SRL

or. Chișinău, str. Aleco Russo 15, et. 4, of. 34.

tel:  (022) 10-60-41 (administrația)
       (022) 10-60-45 (jurist)
       (022) 10-60-46 (contabilitatea)
   +(373) 68-34-0009
   +(373) 69-288-161
   +(373) 68-305-151

 

Contacte

Constral Top Menu

Powered by:  wibe